În viaţa de zi cu zi, anafura este împărţită de către preot la sfârşitul dumnezeieştii Liturghii, evlavia creştină prevăzând condiţia de a nu fi mâncat nimic în acea zi, înainte de a o consuma. Mai mult, credincioşii, pentru a pune bun început şi zilelor în care nu participă la Liturghie, după ce s-au spălat şi şi-au făcut rugăciunea, iau anafură.
anafura are o importanţă şi o semnificaţie secundară, în comparaţie cu folosul nepreţuit pe care îl are credinciosul prin împărtăşirea cu darurile euharistice. însă, neputinţa credincioşilor de a se cumineca de fiecare dată atunci când se săvârşeşte dumnezeiasca liturghie, a ,,obligat" biserica de a institui practica împărţirii anafurei, ca …
Aghiasma mică de asemenea, se ţine într-o sticlă la un loc curat şi se ia în fiecare dimineaţă pe nemâncate, dacă nu am consumat nimic după orele 24 de la miezul nopţii. Se mai poate stropi cu ea prin casă, hainele, maşina, gospodăria, biroul, etc. Odată sfinţită, aghiasma deţine energia Harului Duhului Sfânt.
Câte zile se ia anafura. Câte zile se ia anafura. Ce faci cu ea dacă se usucă sau se mucegăieşte. Câte zile se ia anafura. Postul Paștelui a început pe 7 martie și se încheie pe 24 aprilie. În toată această perioadă este bine să consumăm atât agheasmă, cât și anafură.
anafură vine din slavonescul (a)nafora (grecii folosesc termenul antidoron ), și trebuie distins de neologismul liturgic neogrec anaforă ( anaforaua liturgică sau anaforaua euharistică ), care desemnează partea centrală a euharistiei, de la „sus să avem inimile!" și până la ecfonisul „și ne dă nouă, cu o gură și cu o inimă, a slăvi și a cânta …
.
cand se ia anafura